În plus față de necesitatea ca țevile din oțel fără sudură să aibă o rezistență excelentă la uzură, prelucrabilitate, rezistență la căldură și rezistență și tenacitate ridicate a țevilor din oțel fără sudură cu pereți groși-, pentru unele țevi din oțel fără sudură care se vor descompune în gaze, cum ar fi clorura de hidrogen, fluorura de hidrogen și dioxidul de sulf în stare topită, matrițele trebuie să aibă o anumită rezistență la coroziune. În prezent, utilizatorii interni de țevi din oțel fără sudură aleg în general oțel inoxidabil de tip 4Cr13.
Acest studiu a investigat duritatea și microstructura a două tipuri de țevi din oțel fără sudură după călire și revenire la temperaturi diferite și a efectuat o analiză comparativă a performanței de lustruire și a rezistenței la coroziune a celor două oțeluri în condiții de funcționare. Rezultatele arată că
(1) După un tratament termic adecvat, ambele tipuri de țevi de oțel fără sudură de testare au duritate relativ mare. Duritatea călită și călită a oțelului B este mai mare decât cea a oțelului A, dar ambele pot îndeplini cerințele matrițelor de țevi din oțel fără sudură.
(2) Pe baza rezultatelor experimentale și a cerințelor de utilizare a materialelor din matriță, se recomandă adoptarea unui proces de tratament termic de stingere a uleiului la 1040 de grade, urmat de două procese de revenire la 610 de grade.
(3) Când cele două oțeluri de testare sunt în aceeași stare și în aceleași condiții, performanța de lustruire a oțelului B este superioară celei a oțelului A.
(4) În același proces de călire și revenire și în aceleași condiții de coroziune, rezistența la coroziune a oțelului B a fost superioară celei a oțelului A, iar adâncimea medie anuală de coroziune a fost cu 34,28% mai mică decât cea a oțelului A.
